Sateliții au arătat două „găuri negre” misterioase din vârtejuri din partea de sud a Oceanului Atlantic – „pâlnii” extrem de puternice care aspiră apa în adâncuri.
Aceste vârtejuri nevăzute până acum ar putea aspira nave, resturi și chiar creaturi vii, în timp ce trag 1,3 milioane de metri cubi de apă pe secundă. Două dintre aceste găuri negre – sau „vârtejuri” – au fost observate în decurs de trei luni de către fizicienii din Zurich și Miami. Ei au descris acești curenți turbionari puternici ca „vârtejuri” și sunt „echivalentul matematic” al găurilor negre – așa cum spun ei că fac pentru a uda exact ceea ce găurile negre fac luminii.
Aceste descoperiri ar putea oferi noi perspective asupra modului în care curenții oceanici transportă poluanții și ar putea chiar să aibă implicații pentru studiile privind schimbările climatice.
Găurile negre astronomice transformă spațiu-timp în vortexuri care se prăbușesc permanent. Lumina însăși se îndoaie în jurul lor, permițând astronomilor să le detecteze existența.
De asemenea, aceste vârtejuri oceanice conduc curenții în spirale aproape permanente care atrag moloz, petrol și, potențial, viață în aceste corpuri de apă. E greu să ratezi nimic din toate astea.
Oamenii de știință au folosit nuvela din 1841 a lui Edgar Allen Poe „Descent into the Maelstrom” pentru a descrie descoperirea lor:
„Marginea vârtejului era o bandă largă de cioburi sclipitoare, dar nici măcar o părticică din ea nu a alunecat în gâtul groaznicului plonjon…”
A fi capabil să aplice aceleași principii matematice curenților de apă de pe Pământ ca și găurilor negre din spațiu este un efect secundar neașteptat al relativității generale.
Fenomenul a fost observat în Atlanticul de Sud și în sud-vestul Oceanului Indian folosind imagini prin satelit concepute pentru a monitoriza echivalentul în apă al jeturilor de găuri negre. Oamenii de știință din zonă spun că vâjburile sunt proeminente datorită curentului Agulhas din Oceanul Indian, care se îndreaptă spre sud.
În decurs de trei luni, s-au găsit două potriviri perfecte care imitau comportamentul găurilor negre. „În Atlanticul de Sud, am găsit fluxuri excepțional de coerente de material pline cu analogi din fotosferă în jurul găurilor negre”, au spus George Haller de la Institutul Federal Elvețian de Tehnologie din Zurich și Francisco Beron-Vera de la Universitatea Miami din Florida, care au lucrat la Studiul.
Termenul „fotosferă” se referă la lumina prinsă în jurul găurilor negre astronomice și, în acest sens, este comparabil cu inelele de resturi care se formează în jurul acestor vârtejuri oceanice. După cum afirmă Haller și Beron-Vera, „acești vârtejuri captează și înghitesc resturile înconjurătoare, plutitoare pasiv”.
În rezultatele cercetării lor, Haller și Beron-Vera își exprimă surprinderea că au găsit exemple din lumea reală care se comportă atât de aproape de ecuațiile teoretice. „Vurbiiurile aflate în turbulență sunt adesea considerate corpuri rotative de fluid care se mișcă ca insule coerente într-un flux înconjurător altfel incoerent. Această… vedere este atractiv de simplă, dar dificil de aplicat în detectarea vortexului real.
Aceste vârtejuri sunt detectate de marginile lor rotative, pe care oamenii de știință, pe baza cercetărilor de pionierat a lui Stephen Hawking asupra găurilor negre, le consideră un indicator de încredere că acestea conțin un vârtej: „Se presupune intuitiv că unele… vortex fluide trebuie să conțină o astfel de singularitate în interior. , așa cum se crede că găurile negre conțin singularități Penrose-Hawking. Această presupunere s-a dovedit a fi corectă.
Astfel de singularități, așa cum au fost numite, durează luni de zile și se deplasează peste oceane fără a interfera cu alți curenți.
Prin urmare, pot transporta apă cu temperatură și salinitate diferită în alte zone ale oceanului, afectând potențial clima regională.
Haller și Beron-Vera au descoperit că aceste vârtejuri transportă apa în direcția nord-vest cu 30% mai repede decât se credea anterior – la o rată echivalentă cu 1,3 milioane de metri cubi de apă pe secundă.
În plus, s-a descoperit că aceste vârtejuri apar de patru ori mai adânc în ocean decât se estimase anterior; studiul a găsit exemple ale acestora la adâncimea de 2.000 de metri sub suprafață.