Oamenii de știință de la Institutul de Cercetări Cognitive și Creierului poartă numele. Max Planck din Germania a ajuns la concluzia că frica de șerpi și păianjeni are o origine evolutivă.
În experiment, oamenii de știință au arătat copiilor de șase luni imagini ale unui păianjen cu opt picioare într-o serie de imagini cu flori, șerpi și pești.
Scopul experimentului a fost de a măsura reacția înnăscută și neantrenată la păianjeni și șerpi.
Bebelușilor care stăteau în poala părinților lor li s-au arătat imagini și li s-a măsurat dilatarea pupilei folosind un dispozitiv de urmărire a ochilor cu infraroșu.
Particularitatea acestei tehnici este că afișează nivelul norepinefrinei chimice.
Această substanță este cunoscută sub numele de norepinefrină și poate măsura răspunsul la stres.
Oamenii de știință au observat că atunci când le-au arătat copiilor imagini cu șerpi și păianjeni în loc de flori sau pești, a existat o creștere semnificativă a dimensiunii pupilei.
Oamenii de știință au ajuns la concluzia că până și sugarii care nu au întâlnit acest grup de animale au experimentat stres.
Într-un mediu cu lumină naturală, dilatarea medie a pupilei cauzată de vederea unui păianjen a fost de 0,14 mm, în timp ce vedea o floare a cauzat doar 0,03 mm.
Imaginile cu păianjeni și șerpi au determinat pupilele să se dilate cel mai mult, ceea ce a condus oamenii de știință la concluzia că frica de șerpi și păianjeni are o origine evolutivă.
Oamenii de știință au sugerat că există mecanisme în creier care identifică un păianjen sau un șarpe și provoacă un răspuns adecvat la acestea.
Ideea principală a oamenilor de știință este că de-a lungul generațiilor s-a dezvoltat o trăsătură care concentrează atenția atunci când se studiază frica de amenințarea nașterii, chiar și la o vârstă fragedă.
Cu alte cuvinte, generația actuală experimentează frică și dezgust atunci când întâlnește păianjeni și șerpi, care este o relicvă a instinctului de conservare dezvoltat în timpurile străvechi.
Fotografie: Pixabay